Niciun produs
13 februarie Sfantul Cuvios Simeon, Izvorâtorul de Mir, numit mai înainte Ştefan Nemanja, este un sfânt de origine sârbă, care a trăit între anii 1113-1199.
13 februarie Aproape de cetatea Cezareei Palestinei este un munte, care se numeşte locul Corabiei, aici a fost fericitul şi vrednicul de laude Sfîntul Martinian, monahul, cel plin de dumnezeiescul har şi care din copilărie bine s-a deprins cu viaţa monahicească pentru că, din tinereţe iubind pe Dumnezeu, în mare nevoinţă a intrat, luptînd asupra vrăjmaşului
14 februarie Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Avxentie, Viața Sfântului Cuvios Maron, Viața Sfântului Cuvios Avraam, Viața Sfântului Nou Mucenic Damian
15 februarie Sfîntul Apostol Onisim a stat în Roma, slujind sfinţilor apostoli, pînă la sfîrşitul lor. Apoi a fost pus de dînşii episcop pentru bunăvestirea cuvîntului, iar după sfîrşitul lor, ieşind din Roma, a străbătut multe cetăţi şi ţări propovăduind pe Hristos în Spania, Carpetania, Colose, Patra.
16 februarie Sfantul Pamfil era de neam din Beirut, deprins din tinereţe cu înţelepciunea cea din afară, plin de duhovnicească filosofie, deosebit prin viaţa îmbunătăţită şi slăvit prin mărturisirea Domnului Hristos. Sfantul Flavian a fost Patriarh al Constantinopolului după Sfântul Proclu şi a luptat şi el cu hotărâre contra ereziei lui Eutihie şi Dioscor.
17 februarie Sfantul Teodor Tiron pe cei robiţi i-a eliberat, bolnavii i-a vindecat şi pe fiul unei văduve l-a eliberat din robia perşilor. În Constantinopol era o biserică a lui, care se numea Fanerotis (adică arătătoare). Oricine ar fi pierdut pe robul său, numai dacă ar fi venit într-acea biserică îl afla, orişiunde ar fi fost.
18 februarie Acest mare arhiereu şi păstor al Bisericii lui Dumnezeu, Leon, era de neam din Italia. Tatăl său era Chintian. Din tinereţe a fost crescut în învăţătura cărţii, întru înţelepciunea cea din afară şi în faptele cele bune creştineşti.
19 februarie Sfanta Maică Muceniţă Filoteia s-a născut în Atena în anul 1522. Părinţii ei, Syriga şi Angelos Benizelos, s-au făcut remarcaţi nu atât prin eminenţă şi bogăţie, cât mai ales prin credinţă.
20 februarie Acest de Dumnezeu ales luminător al Bisericii şi împlinitor al dumnezeieştilor porunci, rîvnitorul apostolilor, purtătorul de grijă al săracilor şi minunatul lucrător de prea mari minuni, s-a născut în mitropolia Ravenei, din părinţi de neam bun
21 februarie Filogonie, arhiepiscopul Antiohiei, murind, a luat după dînsul scaunul acest fericit Evstatie, bărbat cu adevărat vrednic de o dregătorie ca aceasta, ca unul ce era vestit, cu viaţă sfîntă. La Simvoli traia fericitul arhimandrit Teoctist, unul din ucenicii sai, adică acest cuvios Timotei, din tinereţe a primit viaţa monahicească şi se nevoia...
22 februarie Sfanta Mucenita Antusa, Sfantul Mucenic Sinet
23 februarie Slăvitul şi sfinţitul mărturisitor al lui Hristos, Policarp, era prin naştere şi creştere fiu al cetăţii Efesului. Părinţii lui erau bine credincioşi, foarte bogaţi şi milostivi.