Sfantul Cuvios Teodor Trihina, Sfantul Cuvios Anastasie, Sfantul Apostol Zaheu

Nou

20 aprilie

Cuviosul Părintele nostru Teodor, cel numit "Trihina", adică "Părosul", a fost născut şi crescut în cetatea Sfântului Constantin.

Purtătorul de Dumnezeu părintele nostru Anastasie, în ce chip a fost crescut din tinereţe în dreapta credinţă, se adevereşte din cuvintele lui, pe care le-a grăit despre sine..

Detalii

In stoc

  • A3 - 305 x 440 mm
  • A4 - 220 x 305 mm
  • A5 - 155 x 220 mm
  • 1
  • 2
  • Litografie cu rama si sticla

38,24 lei

44,99 lei

-15%

Tip IcoanaIcoana Sfinti
LunaAprilie
Ziua20

Cuviosul Teodor Trihina
(20 aprilie)

Cuviosul Părintele nostru Teodor, cel numit "Trihina", adică "Părosul", a fost născut şi crescut în cetatea Sfântului Constantin, fiind fiu de părinţi bogaţi. Şi lăsându-şi părinţii, bogăţia şi slava pentru Dumnezeu, s-a dus într-o mănăstire pustnicească şi s-a făcut monah. Şi avea o viaţă atât de aspră şi atât şi-a slăbit trupul, încât la faţă era asemenea unui mort, pentru că în toate nopţile se lupta cu gerul, stând la rugăciune, neacoperindu-şi capul niciodată. Şi purta numai o haină aspră de păr, de aceea s-a numit "păros". încă şi mănăstirea aceea pustnicească, în care cuviosul petrecea viaţă aspră, după aceea a luat numele de "Trihina", adică s-a numit "păroasă". Iar Sfântul Teodor a luat de la Dumnezeu putere asupra diavo­lilor şi, făcând multe minuni, s-a dus către Domnul. Şi nu numai în viaţa sa, ci şi după mutarea sa făcea minuni. Pentru că izvora din sfintele lui moaşte mir de tămăduire binemirositor, cu care se tămăduiau toate bolile şi se goneau diavolii, spre slava lui Hristos Dumnezeul nostru. Amin.

 

Cuviosul Anastasie, Egumenul Muntelui Sinai
(20 aprilie)
    

Purtătorul de Dumnezeu părintele nostru Anastasie, în ce chip a fost crescut din tinereţe în dreapta credinţă, se adevereşte din cuvintele lui, pe care le-a grăit despre sine astfel: „Cei ce au văzut pe Hristos în trup, îl socotesc că este prooroc; iar noi, deşi cu ochii cei trupeşti nu l-am văzut, însă îndată, încă din pruncie, L-am cunoscut că este Dumnezeu şi Stăpân Atotputernic şi Făcător al veacurilor, rază a slavei Tatălui, de la Care am învăţat a-L mărtu­risi. Iar Sfânta Lui Evanghelie cu atât de mare credinţă o ascultăm, ca şi cum pe Hristos însuşi L-am vedea grăind cu noi. Iar pe mărgăritarul cel fără de prihană al Preacuratului Său Trup primin-du-1, credem, că pe Hristos însuşi îl primim. Şi când vedem pe icoană închipuirea asemănării Lui celei dumnezeieşti, ca pe însuşi Acela ce priveşte spre noi din cer, îl cinstim, I ne închinăm şi către El cădem".     

Prin aceste scurte cuvinte, Cuviosul Anastasie a arătat în ce chip din tinereţile sale, a învăţat a cunoaşte pe Hristos adevăratul Dumnezeu, a crede în El, a se teme cu frică curată, a-L iubi din toată inima şi a-L cinsti în sfintele icoane cu închinăciunea cuvenită lui Dumnezeu. Iar după ce a sosit la vârsta desăvârşită, a lăsat lumea şi cele din lume şi, luând crucea, după porunca Sfintei Evanghelii, a urmat cu osârdie lui Hristos; pentru că, intrând într-o mănăstire, s-a făcut monah.     

Insă, dorind să se povăţuiască la cele mai mari nevoinţe şi bărbaţilor celor desăvârşiţi să le urmeze în toată fapta bună, s-a dus la Ierusalim, unde, închinându-se cinstitelor şi sfintelor locuri, a mers la muntele Sinai. Acolo, găsind pe mulţi sfinţi bărbaţi sporiţi în faptele bune monahiceşti, a rămas la ei, supunându-se lor şi slujindu-le cu osârdie, ţinând în acea vreme egumenia muntelui Sinai Cuviosul Părintele nostru Ioan Scărarul. Iar pentru smerita lui cugetare, a luat de la Dumnezeu darul cunoştinţei celei duhovniceşti; şi al înţelepciunii celei mari şi a alcătuit cuvinte multe, folositoare de suflet, şi a scris vieţile unor sfinţi părinţi, învrednicindu-se de rânduiala preoţească.     

Apoi, după Sfântul Ioan Scărarul şi după Gheorghe, fratele lui, Anastasie a fost numit egumen al muntelui Sinai. Şi se lupta cii ereticii, care se numeau "acefali", adică "fără capete", scriind mult despre ei. Şi certându-se cu ei, îi mustra, îi biruia şi-i ruşina. Iar acel eres fusese început în Alexandria, pe vremea împărăţiei lui Zenon, de învrăjbitorii şi împotrivitorii Sinodului al patrulea a toată lumea, al Sfinţilor Părinţi, care a fost în Calcedon, şi când acel eres se începea, era în Alexandria un patriarh mincinos, Petru ereticul, care se numea Mogos. Cu acel eres al "acefaliţilor" s-a unit Sevir, care se numea "fără de cap", din pricina eresurilor celor "fără de cap", şi care, în vremea împărăţiei lui Anastasie, a răpit scaunul patriarhal al Antiohiei.

 Deci, pe acei eretici "fără de capete" biruindu-i Cuviosul Anastasie în zilele sale din dumnezeieştile cărţi, se lupta cu ei nu numai în muntele Sinai, ci şi în toată Siria, în Arabia şi în Egipt; pe de o parte, prin scrisorile sale, iar pe de alta, străbătând singur pre­tutindeni, dezrădăcinând acel eres, gonindu-1 şi întărind în dreapta credinţă Biserica lui Hristos. Şi plăcând lui Dumnezeu mai mult decât alţi părinţi, s-a dus la adânci bătrâneţi către Domnul. Iar sfârşitul lui a fost pe vremea împărăţiei lui Iraclie.

 

Fericitul Anastasie Sinaitul, Patriarhul Antiohiei
(20 aprilie)

In al 35-lea an al împărăţiei lui Iustinian cel Mare, săvârşin-du-se patriarhul Antiohiei, Domnin cel mai tânăr, a venit după dânsul Anastasie, cel cu numele de "Sinait", ca unul ce a fost luat de la muntele Sinai la arhierie. în acea vreme s-a ivit în Biserică o nedreaptă credinţă despre dumnezeiescul Trup al lui Hristos, ca şi cum în vremea petrecerii Sale cu oamenii, mai înainte de patima cea de voie, acesta ar fi fost nestricăcios, nesupunându-Se trebuinţelor fireşti ce vin din nevoile firii, şi ca şi cum Domnul nostru Iisus Hristos, cu chipul cu care primea hrană şi băutură mai înainte de patima şi învierea Sa, cu acelaşi chip mânca şi după înviere, când S-a arătat Apostolilor Săi. Şi acea socotinţă rău credincioasă s-a început în Constantinopol, şi s-a scris despre ea mai pe larg în viaţa Sfântului Eutihie, Patriarhul Constantinopolului, în şase aprilie.     

Şi împăratul Iustinian se lipise de acea socotinţă şi voia să o pună între dogmele credinţei, fiind amăgit de eretici până a înţeles adevărul. Şi a fost tulburare în Biserică, căci şi preasfinţitul Eutihie pentru aceea a fost izgonit de la scaunul său, de vreme ce se împotri­vea eresului aceluia şi mulţi aveau să se amăgească cu acea nedreap­tă socotinţă, dacă n-ar fi căutat la preasfinţitul Anastasie Sinaitul, Patriarhul Antiohiei, cum socoteşte adevărul. Pentru că Atanasie era bărbat foarte iscusit în dumnezeiasca Scriptură, tare în dogmele credinţei celei drepte şi sfânt cu viaţa. Pe acela, ca pe un stâlp nemişcat, încercau ereticii să-1 înduplece spre socotinţa lor cu multe meşteşugiri, nădăjduind că dacă pe acela l-ar îndupleca, cu înlesnire vor trage toate părţile acelea la un gând cu dânşii. Şi-1 îndemnau asupra lui şi pe împăratul, însă nimic n-au reuşit.     

Căci fericitul Anastasie a scris împăratului cu îndrăzneală, vădindu-1 pentru acea rătăcire. Apoi a scris şi în toate părţile Siriei, la toată rânduiala duhovnicească şi monahicească, învăţând pe toţi să se ferească de eresurile acelea. Iar în Antiohia, învăţând în toate zilele în biserică, propovăduia acest cuvânt al Apostolului Pavel: Dacă cineva ar propovădui vouă mai mult decât ceea ce aţi primit, chiar şi înger în cer de ar fi, anatema să fie.     

Deci s-a mâniat împăratul Iustinian asupra preasfinţitului Patri­arh Anastasie şi voia să-1 izgonească de pe scaun, precum şi pe Eutihie al Constantinopolului. însă a sosit sfârşitul împăratului. Iar când era să moară împăratul, s-a pocăit de eresul acela şi a scris aşezământ ca preasfinţitul Eutihie Patriarhul să se întoarcă din exil la scaunul său. Şi a murit în pocăinţă Iustinian şi cu dreptcredincioşii împăraţi s-a numărat. Apoi s-a făcut pace Bisericii. Iar după el a luat împărăţia Iustin cel Tânăr, nepotul lui, care prin îndemnarea oamenilor celor învrăjbitori, a izgonit fără de vină de pe scaunul Antiohiei pe arhiereul lui Dumnezeu, Anastasie Sinaitul, nu pentru dreapta credinţă, ci pentru alte pricini nedrepte, zicând, mai întâi, că nu cruţă visteria bisericească, ci o cheltuieşte în deşert. Al doilea, cum că ar fi grăit de rău pe împăratul. Căci s-a zis despre dânsul că, întrebându-1 odată cineva pentru ce nu cruţă visteria bisericească el ar fi răspuns: „Ca să nu fie luată de Iustin, pierzătorul a toată lu­mea". Şi încă sunt unii care zic şi aceasta, că atunci când Anastasie s-a ridicat la scaunul Antiohiei, Iustin fiind la împăratul Iustinian, unchiul său, cu boieria de curopalat, a poftit de la Anastasie un dar de aur, dar Anastasie nu i-a dat nimic, zicându-i că este nedrept lucru să dea aur pentru vreo rânduială duhovnicească, care nu cu aur se vinde, ci se dă prin darul Duhului Sfânt. Din acea vreme Iustin s-a mâniat asupra lui Anastasie şi, luând el împărăţia după unchiul său, căuta pricini asupra nevinovatului arhiereu Anastasie şi, aflând lucruri mincinoase, 1-a izgonit de pe scaun.     

După izgonirea lui Anastasie, a orânduit chiar şi fără voie, la patriarhia Antiohiei, pe fericitul Grigorie, egumenul lavrei Fara-nului, bărbat asemenea împodobit cu cuvântul, cu viaţa şi cu dreapta credinţă, care este pomenit şi lăudat în Limonar de prea sfinţitul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului. Şi acest Grigorie ducându-se din viaţă, iarăşi fericitul Anastasie Sinaitul s-a întors la scaunul Antio­hiei, după 23 de ani de izgonire, pe vremea împărăţiei lui Mavrichie.     

In vremea aceea era papă în Roma Sfântul Mare Grigorie, care se numea Dialog sau Grăitor. Acel sfânt petrecea cu fericitul Anas­tasie în mare dragoste duhovnicească şi scriau unul către altul, pentru că după ce a auzit Sfântul Papă Grigorie, că s-a întors Anastasie Patriarhul la scaunul său, îndată a trimis la dânsul, bucurându-se de întoarcerea lui. Şi spunea în acea scrisoare astfel: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bună voire; căci râul cel mare, care odată lăsase uscate pietrele Antiohiei, acum iarăşi s-a întors la a sa matcă şi văile ce se află pe lângă dânsul le adapă".     

Şi iarăşi într-altă scrisoare zice: „Mă înştiinţezi, preasfinţia ta, preaiubitule, că de ar fi fost cu putinţă, ai fi voit fără hârtie şi fără trestie să vorbeşti cu mine, şi pătimeşti de durere, că depărtarea cea mare a Răsăritului de Apus ne opreşte pe noi. însă adevărul zic, că şi în hârtie îmi vorbeşte gândul vostru, că în cuvintele preasfinţiei tale este arătată dragostea voastră către noi şi nu suntem despărţiţi cu locurile, noi cei ce cu darul Atotputernicului Dumnezeu suntem uniţi prin legătura dragostei. Deci, pentru ce căutaţi să luaţi aripile porumbiţei celei aurite, de vreme ce acum le aveţi? Că aripi sunt dragostea cea către Dumnezeu şi către aproapele. Cu acelea zboară Sfânta Biserică, cu acelea pe toate cele pământeşti le covârşeşte; deci acele aripi de nu le-ai fi avut preasfinţia ta, n-ai fi zburat la mine cu atât de mare dragoste prin scrisoare. Ci vă rog pe voi, rugaţi-vă pentru mine, neputinciosul, ca Domnul, scoţându-mă dintr-atâtea de multe învăluiri şi primejdii de la longobarzii cei ce au năvălit asupra Romei, mai degrabă să mă treacă la limanul odihnei celei veşnice. Cu mulţumire am luat binecuvântările voastre cele îndurate, pe care mie, omule al lui Dumnezeu, fiind sărac cu duhul, mi le-ai trimis, zicând: «Ce are să dea săracul, decât numai cele ce sunt ale săracului?» Dar de nu v-aţi fi făcut săraci cu duhul pe voi singuri, binecuvântările voastre n-ar fi fost atât de îndurate. Atotputernicul Dumnezeu cu al Său acoperământ să vă acopere de tot răul. Şi de vreme ce viaţa voastră este de foarte mare trebuinţă la toţi cei buni, deci după îndelungate vremi, să vă mute pe voi Domnul la veşnicele bucurii ale cereştii moşteniri".     

Dintr-o scrisoare ca aceasta a Sfântului Grigorie, Papă al Romei, către fericitul Anastasie, Patriarhul Antiohiei, se vede dra­gostea amândurora cea întru Duhul Sfânt şi se mărturiseşte sfinţenia cea aleasă a Sfântului bărbat Anastasie. Şi vieţuind Sfântul Anasta­sie încă şase ani după întoarcerea sa la scaun, s-a mutat către Domnul în al 14-lea an al împărăţiei lui Mavrichie. După acest preasfinţit Anastasie Sinaitul, a venit la patriarhie alt Anastasie, însă fără denumirea de Sinait, şi a fost ucis de evrei în timpul împărăţiei lui Foca tiranul, şi ca un mucenic al lui Hristos a fost cinstit de credincioşi. 

Nu sunt opinii ale clienților în acest moment. Logheaza-te cu contul tau si spune-ti parerea.

Scrieţi o opinie

Sfantul Cuvios Teodor Trihina, Sfantul Cuvios Anastasie, Sfantul Apostol Zaheu

Sfantul Cuvios Teodor Trihina, Sfantul Cuvios Anastasie, Sfantul Apostol Zaheu

20 aprilie

Cuviosul Părintele nostru Teodor, cel numit "Trihina", adică "Părosul", a fost născut şi crescut în cetatea Sfântului Constantin.

Purtătorul de Dumnezeu părintele nostru Anastasie, în ce chip a fost crescut din tinereţe în dreapta credinţă, se adevereşte din cuvintele lui, pe care le-a grăit despre sine..

Accept Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor.