Sfantul Ierarh Fotie, Sf Mc Iulian,Sf Ier Vucol, Sf Mc Fausta, Sf Cuv Varsanufie

Nou

6 februarie

Sfantul Ierarh Fotie, Sfantul Mucenic Iulian, Sfantul Ierrah Vucol, Sfanta Mucenita Fausta, Sfantul Cuvios Varsanufie

Detalii

In stoc

  • A3 - 305 x 440 mm
  • A4 - 220 x 305 mm
  • A5 - 155 x 220 mm
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • Litografie cu rama si sticla

38,24 lei

44,99 lei

-15%

Tip IcoanaIcoana Sfinti
LunaFebruarie
Ziua6

Sfantul Varsanufie cel Mare şi Ioan Profetul au trăit în timpul secolului al VI-lea, în timpul domniei împăratului Iustinian I (483-565). Ei au dus o viaţă ascetică în mănăstirea Avvei Seridus (Serid sau Serida) din Palestina, lângă oraşul Gaza. Din chilia lui, el a povăţuit obştea mănăstirii prin intermediul cuviosului Serid, egumenul acesteia, singura persoană care îi deschidea uşa chiliei.

Sfântul Ioan, discipol al Sfântului Varsanufie, a locuit începând cu anii 524-525 într-o chilie în afara mănăstirii Avvei Seridus, chilie alăturată celei a Sfântului varsanufie,timp de 18 ani până la moartea sa. Sfântul Ioan l-a imitat pe învăţătorul său în virtute, viaţă ascetică şi folosirea tăcerii. Datorită darului înaintevederii cu care era învrednicit, sfântul era numit „profetul”.

Cei doi sfinţi părinţi petreceau închişi în chiliile lor şi comunicau cu oamenii prin scrisorile pe care le dictau cuviosului Serid cu răspunsurile la întrebările ce le erau trimise de către fraţii din obşte dar şi de către mireni care locuiau în apropierea sfântului locaş. Cei doi se susţineau reciproc, se preţuiau adânc şi deseori îi sfatuiau pe cei ce li se adresau „Du-te şi întreabă-l pe celălalt bătrân”.

Există manuscrise cu date despre viaţă, faptele şi darurile cu care erau înzestraţi Sfinţii Varsanufie şi Ioan, care au fost traduse pe vremea Sfântului Paisie Velicicovschi (praznuit la 15 noiembrie) în limbile română şi slavonă. Manuscrisele au fost traduse în limba rusă şi publicate în secolul al XIX-lea de părinţii Mănăstirii Theotokos - Optina. O sută din „scrisorile” acestea de răspuns la problemele monahilor din comunitatea sa se găsesc în volumul 11 din „Filocalia românească”, în traducerea Parintelui Dumitru Staniloae.

Învăţăturile Sfinţilor Varsanufie şi Ioan arată desluşit perfecţiunea lor duhovnicească şi dragostea pentru oameni, dar conţin prea puţine elemente despre viaţa lor.

Dupa ce a petrecut timp îndelungat în izolare, pânş la moartea Sfântului Ioan Profetul şi după aceasta, Sfântul Varsanufie s-a dedicat celor din jur, povăţuindu-i pe calea mântuirii, după cum mărturiseşte Avva Dorotei (prăznuit la 5 iunie). Sfântul Varsanufie răspundea celor ce întrebau, prin Sfântul Ioan, uneori cerându-i lui să dea răspunsuri. Alteori îl ajuta Avva Seridus (prăznuit la 13 August), care-şi nota răspunsurile sfântului.

În răspunsurile celor doi sfinţi, care erau îndrumători de viaţă spirituală nu numai pentru contemporani, ci şi pentru generaţiile următoare, se vede foarte clar înduhovnicirea lor crescândă, „din putere în putere”.

Nu ştim când a ajuns Sfântul Varsanufie la mănăstirea Avvei Serid (Seridus) şi nici nu ştim nimic despre casa şi familia Sfântului Ioan Profetul. Ascultând poveţele Sfântului Varsanufie, Ioan a atins culmile perfecţiunii, asemănându-i-se întru totul mentorului său. Din smerenie, Ioan îi îndruma spre Avva Varsanufie pe cei care veneau să ceară cuvinte de folos de la el.

Sfântul Ioan a prevăzut şi a proorocit o mulţime de lucruri, până şi data morţii sale, la o săptămână de la moartea Avvei Seridus. Avva Elian, tânărul egumen al acestei mănăstiri, l-a implorat pe Ioan să rămână cu el încă două săptămâni ca să-l înveţe cum să conducă mănăstirea. Sfântul Ioan i-a îndeplinit rugămintea şi s-a stins din viaţă două săptămâni mai târziu.

Sfântul Varsanufie cel Mare a trăit mai mult decât discipolul şi prietenul său, dar a îmbrăţişat tăcerea refuzând să mai dea răspunsuri oamenilor.

Despre cuviosul Părintele nostru Varsanufie se spune că era unul din acei puţini pentru care ţinea Dumnezeu lumea în timpul său, fiind supranumit „Marele Bătrân”. A trecut la Domnul pe la anul 540, în chip minunat.

Aceşti doi sfinţi au lăsat moştenire cartea mântuitoare de suflete numită „Îndreptar de viaţă spirituală: răspunsuri la întrebările discipolilor” de către Sfinţii Monahi Varsanufie şi Ioan, care a fost foarte cunoscută printre sfinţii, asceţii şi scriitorii generaţiilor următoare, după cum arată scrierile Sfântului Teodor Studitul (11 noiembrie şi 26 ianuarie), ieromonahului Nikon Chernogorets (+1060), sau Sfântului Simeon Noul Teolog (prăznuit pe 12 Martie). Părintele Teoclit Dionisiatul, părinte contemporan din Sfântul Munte Athos spune despre aceasta că este: „Una dintre cărţile cele mai dulci şi mai pline de Duhul Sfânt ale Părinţilor preasfintei Biserici a Răsăritului, dar în acelaşi timp dintre cele mai puţin cunoscute poporului drept-credincios”.

 Placutul lui Dumnezeu Vucol s-a deprins din copilăria sa la nerăutate şi la întreaga înţelepciune, apoi s-a făcut vas al Sfântului Duh. Iar prealăudatul şi iubitul lui Hristos ucenic, Sfântul Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, aflându-l iscusit şi vrednic, l-a hirotonisit episcop şi păstor prea folositor smirnenilor. Apoi, fiind luminat de Sfântul Duh şi ca o făclie punându-se în sfeşnic, pe cei ce şedeau în întunericul rătăcirii şi al înşelăciunii idoleşti cu lumina cerească i-a luminat. După aceea, prin Sfântul Botez, i-a făcut fii ai luminii şi i-a izbăvit de fiarele cele nevăzute şi sălbatice, care căutau pe oricine să înghită. Deci acesta, mai înainte de moartea sa încredinţând fericitului Policarp oile sale cele cuvântătoare, a trecut din viaţa vremelnică la cea veşnică. Trupul lui cel sfânt, fiind îngropat, Dumnezeu a poruncit să crească pe mormântul lui un răsad care dădea tămăduire bolnavilor.

Sfîntul Mucenic Iulian, din cetatea Emesiei
(6 februarie)

Acesta, din vîrsta tinereţelor ştiind bine meşteşugul doctoricesc, tămăduia nu numai trupurile oamenilor, dar şi sufletele, căci tămăduindu-i de boli, îi învăţa să creadă în Hristos şi pe mulţi din elini îi întorcea la Hristos Dumnezeu. Şi fiind prinşi Sfinţii Mucenici Silvan episcopul, Luca diaconul şi Mochie citeţul, a căror pomenire se face în Ianuarie, în 29 zile şi ducîndu-i spre mîncarea fiarelor în temniţă, Iulian a alergat la dînşii, i-a sărutat şi-i ruga să nu se înfricoşeze de moarte pentru Domnul. Atunci l-au prins şi, închizîndu-l într-o peşteră, i-au bătut un piron lung în cap. Asemenea, pironindu-i mîinile şi picioarele, şi-a dat duhul său lui Dumnezeu.

Pomenirea celui între sfinţi, Cuviosul Părintele nostru Vucol, Episcopul Smirnei
(6 februarie)

Plăcutul lui Dumnezeu Vucol s-a deprins din copilăria sa la nerăutate şi la întreaga înţelepciune, apoi s-a făcut vas al Sfîntului Duh. Iar prealăudatul şi iubitul lui Hristos ucenic, Sfîntul Ioan, Cuvîntătorul de Dumnezeu, aflîndu-l iscusit şi vrednic, l-a hirotonisit episcop şi păstor prea folositor smirnenilor. Apoi, fiind luminat de Sfîntul Duh şi ca o făclie punîndu-se în sfeşnic, pe cei ce şedeau în întunericul rătăcirii şi al înşelăciunii idoleşti cu lumina cerească i-a luminat. După aceea, prin Sfîntul Botez, i-a făcut fii ai luminii şi i-a izbăvit de fiarele cele nevăzute şi sălbatice, care căutau pe oricine să înghită. Deci acesta, mai înainte de moartea sa încredinţînd fericitului Policarp oile sale cele cuvîntătoare, a trecut din viaţa vremelnică la cea veşnică. Trupul lui cel sfînt, fiind îngropat, Dumnezeu a poruncit să crească pe mormîntul lui un răsad care dădea tămăduire bolnavilor.

Pătimirea Sfintei Muceniţe Fausta Fecioara, a lui Evilasie, a lui Maxim şi a celor împreună cu dînşii
(6 februarie)
(După Sfîntul Simeon Metafrast)

Această sfîntă fecioară, Fausta, mireasă neîntinată a Stăpînului Hristos, născută în zilele lui Maximian, păgînul împărat, a fost crescută în bună credinţă în cetatea Cizicul, de părinţi de neam bun, bogaţi şi credincioşi, care după ce au răposat şi şi-au dat sufletele lor către Domnul, fecioara a rămas singură, cînd avea treisprezece ani. Ea se îndeletnicea în post şi rugăciuni şi întru citirea dumnezeieştilor cărţi. Apoi trecînd cu vederea toată înşelăciunea lumii acesteia - bogăţia, dulceţile şi plăcerile trupului şi umblînd pe calea cea strîmtă şi grea a vieţii, s-a făcut cunoscută şi slăvită tuturor, pentru că nu puteau să tăinuiască atîtea fapte bune ale ei, după cuvîntul Domnului: Nu poate cetatea să se ascundă, stînd deasupra muntelui, ci a ajuns vestea despre dînsa pînă la împăratul Maximian care, îndată, a trimis din palatul său împărătesc pe cel întîi slujitor idolesc, anume Evilasie, în cetatea Cizicul, să caute şi să afle pe mireasa lui Hristos, Fausta poruncindu-i astfel: de se va îndupleca să aducă jertfe zeilor, bine îi va fi ei, iar de nu, apoi să o arunce în adîncul apei.

Mergînd Evilasie în Cizic, a aflat-o ca ani tînără, dar cu credinţa şi înţelepciunea bătrînă; apoi aducînd-o la judecata sa, o silea să jertfească zeilor. Sfînta i-a răspuns: "Eu nu voi jertfi zeilor acelora care sînt surzi, orbi şi nu au nici o simţire, fiind lucruri de mîini omeneşti, pentru că am ca Mire pe Iisus Hristos în cer şi nu pot să-l las pe Acela, nici nu voiesc a pierde moştenirea pe care o am de la Domnul meu". Evilasie a zis: "Jertfeşte, Fausto, zeilor, ca să nu mori chinuită şi cu amar". Răspuns-a sfînta: "Să nu mă socoteşti că sînt ca o femeie de cele fără de minte, căci, deşi sînt tînără cu anii, însă dorinţa mea este mai mare înaintea Domnului". Iar Evilasie, umplîndu-se de mare mînie, a poruncit să-i tundă părul capului spre ocară şi batjocură şi, spînzurînd-o de un lemn, să o bată tare.

Sfînta Fausta, fiind foarte chinuită, şi-a ridicat ochii spre cer şi se ruga lui Dumnezeu. Deci, rugîndu-se ea destul, s-a pornit un trăznet atît de înfricoşător, încît mulţi au murit. Evilasie, văzînd aceea s-a temut foarte şi, chemînd pe Sfînta Fausta, a zis către dînsa: "Femeie, spune-mi, cine eşti tu? Pentru că eu te văd făcînd lucruri de farmece". Iar sfînta a zis: "Ascultă-mă, Evilasie, porunceşte unui zugrav să zugrăvească chipul meu". Şi, făcîndu-se aceasta degrabă a poruncit ostaşilor să sfîşie icoana ei. Apoi a zis către stăpînitor: "Viu este Domnul Dumnezeu, precum eu nu simt nici cea mai mică durere pentru cîte aţi făcut icoanei acesteia, care este chipul şi asemănarea mea. Astfel şi sufletul meu nu simte nicidecum muncile ce le daţi trupului meu. Ci, cît mă chinuiţi, eu am în minte pe Stăpînul meu, Hristos, Care îmi micşorează durerile".

Atunci a poruncit ca, punînd-o într-un sicriu de lemn şi întărind cu piroane de lemn sicriul, să taie sicriul cu ferăstrăul. Pe cînd slujitorii făceau cu sîrguinţă cele poruncite lor, sfînta în sicriu cînta, slăvind pe Dumnezeu. Şi s-au ostenit slujitorii multă vreme, dar nimic nu puteau să sporească, pentru că nu putea ferăstrăul să o taie şi nici să vatăme pe sfînta fiind ca un diamant vîrtos. Slăbind slujitorii, au rămas ca morţi. Apoi, mergînd la Evilasie, îi ziceau: "Stăpîne, femeia pe care ne-ai dat-o spre chinuire, din ceasul întîi pînă la al şaselea ferestruind-o în sicriu, nimic n-am sporit, pentru că şase ferăstraie schimbînd, n-am putut să ne atingem de ea. Apoi şi foc am pus lîngă raclă, ca s-o ardem, dar n-a ars racla. Iar ea cînta zicînd: "De voi merge prin mijlocul focului, nu mă va arde şi văpaia nu mă va vătăma".

Atunci Evilasie s-a mîhnit foarte şi, punînd de faţă pe sfînta, i-a zis: "O! femeie, mă înspăimînţi, făcînd aceste minuni. Am 80 de ani şi niciodată n-am văzut unele ca acestea, deci, te jur pe Dumnezeul tău, în care crezi, să-mi spui tot adevărul". Sfînta i-a răspuns, zicînd: "Rogu-mă ţie, stăpînul meu, să asculţi într-adins cele ce-ţi voi spune. Puterea lui Dumnezeu este aceea care mă păzeşte în chinuri, precum singur ai văzut. De vei asculta cu luare aminte cuvintele mele, te vei îndupleca degrabă ca să te faci prieten credinţei mele".

A zis tiranul: "Spune-mi degrabă adevărul şi eu voi asculta cu luare aminte". Grăit-a sfînta: "Dumnezeu este fără de moarte şi veşnic şi lucrurile Lui sînt adevărate, iar judecata Lui este sfîntă şi dreaptă. Acela păzeşte în tot locul pe robii Săi cei ce vieţuiesc cu dreptate şi cu cuvioşie. Ei ruşinează pe diavolul, lepădînd pe idolii cei ce se cinstesc de voi ca nişte dumnezei, apoi lucrurile cele rele ale lumii acesteia biruindu-le şi defăimînd cele pămînteşti, ei doresc cele cereşti şi, vieţuind în curăţie, păzesc poruncile lui Dumnezeu fără prihană. Pe aceştia Dumnezeu cel preaînalt îi păzeşte de tot răul, de vreme ce ei Îl ştiu pe El că este Unul Dumnezeu şi că nu este altul afară de Dînsul, Care S-a pogorît pe pămînt şi sălăşluindu-Se întru Preasfînta şi Preacurata Fecioară - precum El singur ştie -, S-a născut dintr-însa negrăit. După aceea, pe scurt, după ce a făcut multe şi prea slăvite minuni, învăţînd pe oameni, a venit de bună voie la cruce şi a pătimit ca să ne mîntuiască pe noi. Apoi, fiind îngropat, a înviat a treia zi şi întru slavă S-a înălţat la ceruri, de unde iarăşi va veni la sfîrşitul veacurilor, să judece viii şi morţii şi să-i răsplătească fiecăruia după faptele lui. Drept aceea, şi noi, urmîndu-L, ne dăm la bătăi şi la chinuri pentru împărăţia cerurilor, ca să nu pierim în veci, pentru că aici murim, iar acolo înviem, în viaţa cea nesfîrşită".

Auzind acestea, Evilasie a început a cunoaşte puterea cea mare a lui Dumnezeu cel viu şi, umplîndu-se de Duhul Sfînt, se întorcea spre bine, iar pe Sfînta muceniţă Fausta, dezlegînd-o din legături, a lăsat-o liberă. Atunci, una din slugile lui, alergînd la împăratul Maximian, i-a zis: "Stăpîne împărate, Evilasie a părăsit dragostea ta şi voieşte să se facă creştin; deci sîrguieşte să-l răpeşti de la înşelăciunea creştinească, mai înainte de a primi creştineasca desăvîrşire". Împăratul, mîniindu-se foarte mult, a chemat degrabă pe Maxim, eparhul său, care era foarte aspru şi fără de omenie, şi jurîndu-i pe zeii săi, l-a trimis în Cizic, la Evilasie. Acesta, sosind mînios la Cizic l-a întrebat pe fericitul Evilasie, zicînd: "Spune-mi, răule, cum ai îndrăznit a lăsa pe zeii cei mari şi a-i defăima, crezînd nebuniilor creştineşti şi a te apropia de dînşii?" Evilasie răspunse: "Mă jur pe capul meu că şi tu, de vei asculta pe fecioara Fausta, degrab vei cunoaşte pe Dumnezeul cel viu şi vei fi fericit". Eparhul Maxim, mîniindu-se foarte, a poruncit să-l spînzure pe lemn şi să-l bată cumplit. Fiind bătut mult, striga către Hristos Dumnezeu, zicînd: "Stăpîne, Dumnezeule Atotputernice, Care ai ajutat roabei tale Fausta în toate chinurile ei şi ai arătat ochilor mei minunile Tale, izbăveşte-mă pe mine, smeritul, de acest amar şi preacumplit eparh, deoarece pe Tine Te-am dorit Doamne, pentru minunile Tale cele multe şi mari".

După aceasta, eparhul a poruncit să ardă coastele mucenicului cu făclii aprinse. Şi, cînd se ardea, pătimitorul a rugat pe Sfînta Fausta, care sta acolo şi privea la pătimirea lui, să se roage pentru dînsul către Domnul. Sfînta, milostivindu-se de dînsul, a început a se ruga, zicînd: "Doamne, Dumnezeul meu, arată-Ţi darul Tău şi mă ascultă pe mine, roaba Ta, primeşte pe Evilasie în staulul turmei Tale celei cuvîntătoare şi-l rînduieşte în numărul drepţilor Tăi, că bine eşti cuvîntat în veci, amin". Atunci eparhul a poruncit ca şi pe Sfînta Fausta s-o pună înaintea nedreptei sale judecăţi, fiindcă povăţuise pe Evilasie să se facă creştin. Şi a zis către dînsa Maxim: "Necuratule chip, cum ai îndrăznit tu să abaţi pe cinstitul slujitor Evilasie de la zeii cei mari şi să-l aduci la Dumnezeul tău?" Sfînta Fausta răspunse: "Nădăjduiesc spre bunul şi milostivul Dumnezeul meu, Care a chemat pe Evilasie să fie fiu al adevărului şi Care şi pe tine te va chema El întru a Sa cunoştinţă şi închinăciune dumnezeiască". Eparhul zise: "Fausto, să nu mă socoteşti că sînt nebun ca Evilasie care te-a ascultat". Şi îndată a poruncit s-o lege şi să-i bată piroane de fier în picioare.

Făcîndu-se aceasta cu sîrguinţă de către slujitori, sfînta nu simţea dureri deloc şi văzînd eparhul Maxim că muceniţa nu bagă în seamă un chin ca acela, a chemat o ceată de ostaşi şi le-a poruncit să înceapă asupra ei mai mare şi mai cumplit chin. Unul din ostaşi, al cărui nume era Claudie a zis: "Stăpîne, de voieşti s-o omori repede, apoi dă-o spre mîncare fiarelor". Deci, îndată a poruncit eparhul să se facă aşa, şi sfînta a fost dusă goală la locul acela unde era să fie mîncată de fiare.

Apoi, sloboziră la dînsa o leoaică, dar aceea, alergînd, s-a închinat sfintei. Slobozind şi pe celelalte fiare, toate cădeau la picioarele ei şi se închinau. Eparhul, văzînd o minune ca aceea, se miră foarte şi porunci să o lege de picioare cu o funie şi s-o tîrască pe pămînt, aşa goală. Atunci, sfînta a strigat către Domnul, zicînd: "Doamne Iisuse Hristoase, acopere făptura Ta, ca ochii celor fără de ruşine şi necuraţi să nu privească goliciunea trupului miresei Tale". Îndată, pogorîndu-se un nor de sus, a acoperit pe sfînta ca cu o haină aleasă. După aceasta, un alt ostaş, anume Eusebiu, a zis lui Maxim eparhul: "Va voi strălucirea ta să mi-o dea mie în stăpînire?" Eparhul zise: "Ia-o şi chinuieşte-o cum poţi şi voieşti". El, luînd pe sfînta muceniţă, a dus-o la un fierar care, făcînd o mulţime de piroane de fier lungi, i le-a bătut în cap, în frunte, în ochi, în piept, în fluierele picioarelor şi în tot trupul. Iar sfînta se ruga în sine: "Mulţumesc Doamne, Iisuse Hristoase, că Tu eşti cunoscătorul inimilor, slava şi cununa drepţilor. Învredniceşte-mă, dar, şi pe mine, smerita şi nevrednica roaba Ta, ca să mă aflu în calea ce duce la limanul neviforat, iar pe Maxim, eparhul, adu-l la sfînta credinţă şi la dragostea Ta. Întăreşte-l în frica Ta şi-l rînduieşte cu cei ce te mărturisesc pe Tine, adevăratul Dumnezeu, ca toţi să Te ştie, că eşti unul Dumnezeu şi că Ţi se cuvine cinste şi slavă dumnezeiască, în vecii vecilor. Amin".

Eusebiu, văzînd că o fecioară tînără ca ea care, fiind străpunsă cu piroanele şi sîngele curgîndu-i, nu băga în seamă un chin ca acela - nesimţind de fel durerile -, a poruncit să aducă o căldare mare şi s-o umple cu smoală şi pucioasă. Apoi, fierbînd-o tare, au aruncat într-însa pe Sfînta Fausta, împreună cu Sfîntul Evilasie, şi au pus foc mare dedesubt. Sfinţii mucenici stînd în căldarea aceea ca într-un loc verde şi răcoros, cîntau şi preamăreau pe Dumnezeu. Îndată, focul s-a stins şi căldarea s-a răcit. Atunci, Maxim eparhul, văzînd credinţa şi răbdarea sfinţilor, a zis : "Dumnezeule veşnic, Cel ce ai făcut pe Evilasie a fi părtaş patimilor roabei Tale Fausta, primeşte-mă şi pe mine, ticălosul şi păcătosul şi mă rînduieşte cu aceşti doi ca şi eu, mai micul, să împlinesc numărul de trei, în chipul Sfintei Treimi. Cu adevărat Doamne Dumnezeul puterilor, arată-Ţi bunătatea Ta spre mine, nevrednicul robul Tău şi fă degrab cu mine după milostivirea Ta, ca şi în mine să Te proslăveşti mai mult".

Acestea zicînd, s-au deschis cerurile şi el a văzut pe Fiul lui Dumnezeu cu cetele sfinţilor, îngeri şi arhangheli şi cu adunările tuturor sfinţilor strălucind ca o lumină. Văzînd Maxim o înfricoşată şi înspăimîntătoare taină ca aceea, a strigat cu glas mare către Dumnezeu: "Doamne, primeşte-mă precum ai primit pe robul Tău Evilasie, şi nu pomeni fărădelegile şi nedreptăţile mele. Iartă pe păcătosul şi nevrednicul robul Tău, şi mă primeşte precum ai primit pe tîlhar, odată".

După aceasta, îndată a alergat la căldarea în care erau Sfînta Fausta şi Sfîntul Evilasie şi, ridicîndu-şi ochii spre cer, şi-a făcut semnul crucii, zicînd: "În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh; şi eu sînt cu voi". Atunci dezbrăcîndu-se de hainele sale şi iarăşi însemnîndu-se cu semnul crucii peste tot trupul, s-a aruncat în căldare. Atunci Sfînta şi fericita Fausta s-a umplut de mare bucurie şi veselie căci a ascultat-o Dumnezeu şi a adus şi pe Maxim la dreapta credinţă. Şi a zis: "Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule, că nu voieşti să piară nimeni, ci toţi să se mîntuiască şi să vină la cunoştinţa adevărului. Căci iată mă aflu între aceşti doi robi ai Tăi, ca o viţă de vie ce are struguri. Apoi fă treimea aceasta nedezlipită, de vreme ce ai zis, Doamne: Unde sînt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sînt şi Eu în mijlocul lor.

Astfel grăind sfînta cu veselie, s-a auzit un glas din cer zicînd: "Veniţi la Mine cei osteniţi întru nevoinţă şi însărcinaţi cu pătimirile, pentru numele Meu, şi vă voi odihni pe voi întru împărăţia cerească". Sfinţii, auzind acest glas, s-au umplut de negrăită bucurie şi, mulţumind lui Dumnezeu, şi-au dat sufletele în mîinile Lui în şase zile ale lunii februarie. Cu ale căror rugăciuni, Doamne, iertîndu-ne greşelile noastre, învredniceşte-ne şi pe noi, pe toţi, milostivirii Tale, fă-ne părtaşi vieţii celei veşnice, căci eşti binecuvîntat, împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh şi preamărit în veci. Amin.

Nu sunt opinii ale clienților în acest moment. Logheaza-te cu contul tau si spune-ti parerea.

Scrieţi o opinie

Sfantul Ierarh Fotie, Sf Mc Iulian,Sf Ier Vucol, Sf Mc Fausta, Sf Cuv Varsanufie

Sfantul Ierarh Fotie, Sf Mc Iulian,Sf Ier Vucol, Sf Mc Fausta, Sf Cuv Varsanufie

6 februarie

Sfantul Ierarh Fotie, Sfantul Mucenic Iulian, Sfantul Ierrah Vucol, Sfanta Mucenita Fausta, Sfantul Cuvios Varsanufie

Accept Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor.