Sfantul Cuvios Auxentie, Sf Cuv Maron, Sf Cuv Damian, Sf Mc Nicolae, Sf Cuv Avraam

Nou

14 februarie

Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Avxentie, Viața Sfântului Cuvios Maron, Viața Sfântului Cuvios Avraam, Viața Sfântului Nou Mucenic Damian

Detalii

In stoc

  • A3 - 305 x 440 mm
  • A4 - 220 x 305 mm
  • A5 - 155 x 220 mm
  • 1
  • 2
  • Litografie cu rama si sticla

38,24 lei

44,99 lei

-15%

Tip IcoanaIcoana Sfinti
LunaFebruarie
Ziua14

Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Avxentie
(14 februarie)

În vremea împărăţiei lui Teodosie cel tînăr era în Constantinopol un bărbat cinstit, vestit în rînduiala ostăşească şi în palaturile împărăteşti, cu numele Avxentie, fiu al lui Ada Persul, iscusit în dumnezeiasca Scriptură şi în înţelepciunea cea din afară şi împodobit cu fapte bune. Acela, cunoscîndu-se cu Cuviosul Marchian, care mai pe urmă a fost iconom al Bisericii celei mari, şi cu Ioan monahul cel îmbunătăţit, care vieţuia lîngă biserica Sfîntului Ioan Mergătorul înainte, fiind înaintea cetăţii ce se numea Evdom, împreună cu alţi bărbaţi temători de Dumnezeu, a rîvnit vieţii lor. Deci, lăsînd deşertăciunea lumii acesteia, slava şi gîlceava, s-a făcut ostaş al cerescului împărat Hristos şi, luînd chipul monahicesc, s-a făcut slujitor al Domnului mai întîi în rînduiala diaconiei, apoi în a preoţiei şi a luat putere asupra diavolului ca să-l izgonească din oameni. Pentru aceasta era slăvit în cetatea împărătească; fugind de slava omenească şi dorind slava şi viaţa mai liniştită, a lăsat cetatea cea cu mult popor şi s-a dus la Bitinia. De acolo s-a dus într-un munte pustiu care se numea Oxia şi care era departe de Calcedon, ca la 10 stadii. Iubind acel loc, s-a suit pe un deal şi, stînd pe piatră, şi-a ridicat sfintele mîini, lăudînd pe Dumnezeu şi zicînd: "Tu, Doamne, m-ai sălăşluit deosebi în nădejde". Şi a locuit în muntele acela, care mai pe urmă se chema după numele lui Avxentie, precum se scrie în viaţa Cuviosului Ştefan, care după aceea a sihăstrit în acelaşi munte şi a pătimit pentru sfintele icoane.

Vieţuind Cuviosul Avxentie în muntele cel pomenit, a fost aflat de nişte păstori care căutau o turmă de oi rătăcită şi pe care au aflat-o cu rugăciunile lui. Din acea vreme s-a făcut cunoscut cuviosul şi începură a veni la dînsul mulţi, unii pentru tămăduirea trupească - căci toate bolile le vindeca prin rugăciunile lui -, iar alţii veneau pentru folosul sufletesc.

Apoi, adunîndu-se oameni cucernici din satele dimprejur, i-au zidit o chilie în vîrful muntelui, în care, închizîndu-se cuviosul, vorbea printr-o ferăstruie mică cu cei ce veneau la dînsul, povăţuindu-i la fapte bune şi tămăduind pe cei neputincioşi, pentru că era izvor de tămăduiri, fiind plin de dumnezeiescul dar şi alergau la dînsul din multe cetăţi, ca la un doctor fără de plată. Aşa o femeie a unui comite din Nicomidia, orbind, a venit strigînd: "Miluieşte-mă, robul lui Dumnezeu cel preaînalt". Iar el a zis către cei ce erau acolo: "Sînt om păcătos şi pătimaş ca şi voi, dar dacă credeţi că Cel ce a tămăduit pe orbul din naştere o va vindeca şi pe aceasta, apoi toţi să ne rugăm lui Dumnezeu cu osîrdie pentru dînsa". Şi rugîndu-se toţi, sfîntul s-a atins de ochii ei şi a zis: "Te vindecă pe tine Iisus Hristos, Lumina cea adevărată". Şi îndată a văzut femeia, şi toţi au mulţumit lui Dumnezeu. Apoi, comitesa aceea a dat multă milostenie la săracii care veneau lîngă muntele acela spre a cere milostenie de la cei ce mergeau la sfînt. De aceasta chiar sfîntul se îngrijea, avînd ucenici care împărţeau pîinea ce se aducea.

Pe lîngă darul tămăduirii, cuviosul mai avea şi pe cel al vederii înainte, pentru că odată au venit la dînsul doi oameni, unul credincios, iar altul cu cuget eretic. Pe cel drept-credincios sfîntul l-a primit cu dragoste şi a vorbit cu dînsul despre folosul sufletesc; iar către cel rău credincios n-a zis nici un cuvînt, văzînd într-însul necredinţa. Ducîndu-se de la sfînt, cel rău credincios a început a-l huli pe sfînt şi a-l vorbi de rău, numindu-l făţarnic; dar, nesosind ei încă la casa lor, a întîmpinat pe cel rău credincios un copil, spunîndu-i că asupra fiicei lui a năvălit diavolul şi o munceşte cumplit. Deci acela s-a mîhnit foarte şi, cunoscîndu-şi păcatul, a dus pe fiica cea îndrăcită la cuviosul, cu smerită rugăminte. Şi s-a tămăduit atît fecioara de muncirea diavolească, cît şi tatăl ei de credinţa cea rea.

Doi leproşi au venit, cerînd tămăduire. Şi i-a întrebat sfîntul: "Care sînt greşelile voastre de a venit asupra voastră această pedeapsă de la Dumnezeu?" Ei, închinîndu-se lui, au zis: "Miluieşte-ne robul lui Hristos şi te roagă pentru noi să ne tămăduim". Sfîntul le-a răspuns: "Aceasta vi s-a întîmplat, o! fraţilor pentru jurămîntul vostru, căci v-aţi obişnuit adeseori a vă jura şi a vă blestema şi aţi pornit pe Dumnezeu spre mînie". Ei, auzind aceea, s-au spăimîntat, cum de ştie greşelile lor şi căzînd înaintea lui s-au pocăit. Milostivindu-se spre dînşii, Cuviosul i-a uns cu untdelemn sfînt de la cap pînă la picioare, zicînd: "Pe voi vă tămăduieşte Iisus Hristos, iar eu sînt om păcătos". Şi îndată leproşii s-au curăţit de neputinţa lor.

Un slăbănog zăcea pe pat, fiind adus cu căruţa, iar părinţii lui, căzînd la sfînt, ziceau cu plîngere: "Pentru mulţimea păcatelor noastre, s-a întîmplat fiului nostru slăbănogirea". Sfîntul le-a răspuns: "Credeţi oare că el se poate tămădui prin mine, smeritul şi lepădatul? Numai Dumnezeu este puternic pentru aceasta". Ei ziseră: "Cu adevărat, îngere al lui Dumnezeu, eşti trimis pentru mîntuirea noastră şi credem că toate sînt cu putinţă la Dumnezeu". El le-a răspuns: "Să fie după credinţa voastră". Şi, luînd untdelemn sfînt, a uns tot trupul slăbănogului şi îndată s-a sculat sănătos, încît cu toţii Îl slăveau pe Dumnezeu.

Cît pentru cei îndrăciţi nu ne ajunge cuvîntul, căci pe mulţi a liberat Cuviosul Avxentie din muncirea diavolească, care veneau la el în toate vremurile din diferite cetăţi şi ţări îndepărtate. Pe alţii îi aduceau cu sila, munciţi de viclenele duhuri şi toţi se tămăduiau prin sfintele lui rugăciuni, căci avea de la Dumnezeu mare stăpînire şi putere asupra diavolilor. Apoi a fost chemat în Calcedon, la sinodul Sfinţilor Părinţi, cel de-al patrulea a toată lumea şi s-a ostenit mult, nevoindu-se contra eresului lui Evtihie şi a relei credinţe a lui Nestorie. De aceea a răbdat şi multe ocări de la eretici. Însă drept-credinciosul împărat Marcian îl cinstea foarte mult şi era iubit de toţi Sfinţii Părinţi, încît s-a arătat vestit între toţi, ca un dreptcredincios şi făcător de minuni, înţelept şi nebiruit în cuvînt, ca cel ce ştia bine tainele dumnezeieştii Scripturi, după cum este scris: Era bărbat puternic în faptă şi cuvînt, înaintea lui Dumnezeu şi a tot poporul.

Întărind cu Sfinţii Părinţi dreapta credinţă, s-a întors iarăşi la chilia sa din muntele pustiu şi a făcut în cale multe şi mari minuni, pe cînd se ducea la Calcedon şi se întorcea de acolo, izgonind diavolii din oameni şi tămăduind toate bolile şi neputinţele. Şezînd în chilia sa, aducea mult folos lumii, prin chipul vieţii sale îmbunătăţite şi prin învăţăturile grăitoare de Dumnezeu, cu care se îndulceau toţi care veneau la dînsul de pretutindeni, pentru facerile de minuni. Iar cu ochii cei mai înainte văzători, vedea cele ce erau departe ca pe cele ce erau aproape şi privea duhurile cele fără de trup şi sufletele drepţilor.

Într-o noapte, închizîndu-se, înălţa către Dumnezeu obişnuitele sale rugăciuni, iar ucenicii şi ceilalţi care veniseră la sfîntul, fiind afară şi cuviosul deschizînd ferestruia fără de veste, a strigat cu glas mare de trei ori: "Binecuvîntat este Domnul Dumnezeu!". Apoi, suspinînd cu greu şi-a plecat capul spre pămînt şi toţi stînd de faţă nu îndrăzneau a-l întreba. Dar el le-a zis: "Luminătorul care era la răsărit, o! fiilor, Simeon, părintele nostru, a adormit!". Zicînd acestea, plîngea foarte. Şi a zis iarăşi: "Sfîntul părintele nostru, stîlpul şi întărirea adevărului, Simeon Stîlpnicul, a răposat, iar nevinovatul şi curatul lui suflet nu s-a îngreţoşat a se închina mie, netrebnicului şi păcătosului!" Şi s-au spăimîntat cei ce auzeau despre o vedere ca aceea. Atunci au însemnat ceasul în care cuviosul a spus aceasta şi după o vreme oarecare a venit înştiinţare de la dreptcredinciosul împărat Leon, care a luat împărăţia lui Marcian, despre moartea Cuviosului Simeon Stîlpnicul şi îndată a străbătut vestea pretutindeni. Apoi ucenicii cuviosului Avxentie cercetînd vremea, au aflat adevărul, că în acea vreme a murit Cuviosul Simeon, cînd Avxentie a spus despre adormirea lui.

Nu după multă vreme de la sfîrşitul Cuviosului Simeon, s-a apropiat şi fericitul sfîrşit al Cuviosului Avxentie, care venise la adînci bătrîneţe. Căci vieţuind cu cuvioşie şi cu dreaptă credinţă, întemeind multe mănăstiri prin diferite locuri şi fiind egumen în toate părţile Bitiniei şi pe mulţi povăţuind spre mîntuire, a trecut către Domnul.

 

Viața Sfântului Cuvios Maron

Cuviosul acesta îmbrăţişând viaţa sub cerul liber, s-a dus pe vârful unui munte ce era cinstit în chip deosebit de elinii cei vechi; şi aflând acolo un templu al demonilor, zidit de aceia, l-a sfinţit lui Dumnezeu şi a locuit acolo, făcându-şi un mic cort sub care numai arareori intra. Fericitul vieţuia cu mari osteneli, dar nemulţumindu-se cu acestea, altele şi mai mari a aflat. Iar Dătătorul de plată, Dumnezeu, după măsura ostenelilor lui, i-a dat şi măsura darului Său. Căci se puteau vedea boli stingându-se la rugăciunea lui, cutremur contenind şi demoni izgoniţi cu singură rugăciunea lui. El a făcut multe mănăstiri, pe mulţi prin nevoinţe aducându-i la Dumnezeu. În felul acesta sârguindu-se spre dumnezeiasca lucrare şi vindecând sufletele împreună cu trupurile, după o scurtă boală, s-a mutat din viaţă la pace.

Viața Sfântului Cuvios Avraam

Acest cuvios a trăit pe vremea lui Teodosie cel Mare şi era din cetatea Cirului în care s-a născut, a crescut şi a adunat bogăţia petrecerii şi bunătăţii sihăstreşti. Căci cu atâta priveghere şi stare de toată noaptea şi cu postire şi-a omorât trupul său, încât a rămas mulţi ani nemişcat, neputând umbla. Aflând că lângă muntele Libanului era un loc plin de idoli, s-a dus acolo şi, luând o casă cu chirie, s-a odihnit mai întâi trei zile, iar în a patra zi a ieşit liniştit. Şi fiind prins de închinătorii la idoli de acolo, a fost îngropat în ţărână; apoi i s-a poruncit să fugă departe de acolo. Dar, întâmplându-se că au venit atunci cei ce strângeau dajdia, care o băteau fără de milă pe locuitori cerându-le împărăteştile dări, sfântul milostivindu-se, a plătit acele dări la cei ce le strângeau, şi apoi a scăpat de bătăi pe chinuitorii săi. Văzând aceasta, toţi se minunau de iubirea de oameni a cuviosului. Deci din asemenea pricină făcându-se creştini, îndată au zidit şi biserică şi l-au silit pe el să le fie preot; iar cuviosul făcându-se preot, a şezut acolo trei ani şi bine povăţuindu-i pe ei către buna cinstire de Dumnezeu şi întărindu-i, iarăşi s-a întors la chilia sa, lăsându-le în locul său un alt preot. Cu acest fel de bune şi lui Dumnezeu plăcute fapte strălucind cuviosul, a ajuns episcop al Careei, o cetate în Palestina, plină de idoli. Ducându-se acolo cu nenumărate osteneli, şi cu de Dumnezeu insuflate învăţături, a întors pe locuitori la buna cinstire de Dumnezeu în scurtă vreme şi i-a adus Domnului, prin faptă mai întâi învăţându-i. Iar împăratul Teodosie, încunoştiinţat de cele despre el, l-a chemat la Constantinopol. Deci ducându-se acolo, şi puţină vreme vieţuind, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Iar trupul său, preabinecredinciosul împărat Teodosie, cu mare cinste l-a trimis în cetatea Careei.

Viața Sfântului Nou Mucenic Damian

S-a născut în satul Mirihovo, din ţinutul Agrafa al Greciei, din prinţi evlavioşi. Fiind atras încă din fragedă pruncie de viaţa monahală, intră în Mănăstirea Filotheou din Sfântul Munte Athos. Mai târziu, căutând o vieţuire mai aspră, merge la o sihăstrie unde spori duhovniceşte.

Mai târziu, se simţi chemat să părăsească mănăstirea pentru binele celorlalţi şi al său. Deci mergând în ţinutul îndepărtat al Muntelui Olimp, începu să propovăduiască în sate şi în târguri, îndemnând oamenii la pocăinţă şi la ascultarea poruncilor lui Dumnezeu.

Însă unii credincioşi nu l-au primit cu bucurie şi nici nu i-au primit cuvântul. Dimpotrivă, l-au învinuit că este un şartlatan şi l-au ameninţat cu bătaia. Deci părăsind acel loc, Sfântul Damian merge în ţinuturile Kissavo, Larissa şi Agrafa, unde a avut încercări asemănătoare. Din pricina acestor respingeri, se întoarce în Kissavo unde, împreună cu alţi călugări, întemeiază o mănăstire închinată Sfântului Ioan Botezătorul. Apoi continuă acolo propovăduirea, căci cuvintele sale ajungeau la oamenii care veneau pentru slujbe şi sfat duhovnicesc.

Într-o zi, pe când Sfântul Damian mergea cu o ascultare spre un sat vecin, a fost oprit de nişte musulmani care îl învinuiră că propovăduieşte împotriva lucrului duminica şi pentru că sprijină credinţa creştinilor ortodocşi. Pentru aceasta l-au luat, l-au aruncat în temniţă, bătându-l tare şi punându-l în lanţuri.

Când sfântul Damian a fost dus dinaintea cadiului, i se dădu să aleagă între lepădarea de credinţa lui, sau moartea. El însă se arătă neclintit în faţa oricărei încercări de a-l îndupleca, pricină pentru care primi osândirea la moarte.

Deci, scoţându-l din temniţă, îl spânzurară. Pe când atârna de ştreang, un musulman îl lovi în cap cu un topor, tăindu-i totodată şi ştreangul. Sfântul mucenic căzu la pământ, nefiind încă mort. Atunci călăii îl luară şi îl aruncară în foc, iar cenuşa sa a fost aruncată în râul Peneios.

Astfel primi Sfântul Damian, monahul din Mirihovo, Agrafa, cununa cea cu bună mireasmă a muceniciei la 14 februarie 1568.

Nu sunt opinii ale clienților în acest moment. Logheaza-te cu contul tau si spune-ti parerea.

Scrieţi o opinie

Sfantul Cuvios Auxentie, Sf Cuv Maron, Sf Cuv Damian, Sf Mc Nicolae, Sf Cuv Avraam

Sfantul Cuvios Auxentie, Sf Cuv Maron, Sf Cuv Damian, Sf Mc Nicolae, Sf Cuv Avraam

14 februarie

Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Avxentie, Viața Sfântului Cuvios Maron, Viața Sfântului Cuvios Avraam, Viața Sfântului Nou Mucenic Damian

Accept Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor.